Mulțimea se clatină ca marea
la auzul unui cîntec de luptă.
Plec, tu așezi
monede pe urmele mele, ele se întorc
singure pe cealaltă față
într-un joc absurd.
Mă sperii:
un clopot bate să își alunge marginile,
ecoul lui se prelungește
în spatele dealului, în afara memoriei.
Mă amețești cu miros de ierburi
anume alese. Rîd, rîsul meu
răstoarnă paharul - era gol, strig, era gol!