agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-16 | |
Nu vă feriți de încăperea neagră
Botsch Robert Am fost atâta de aproape ca mințile să-mi pierd Și tu mă-ntrbi acum de pot eu să te iert? M-ai părăsit odată să nu crezi c-am uitat Ce ai distrus în mine nu poate fi iertat. Aveam un suflet bun și-o inimă curată Acum e doar venin și-o inimă de piatră. Știam ce-s clipe bune și eram fericit Acum de ai mur n-aș ști cine-a murit. După atâția ani când te credeam stafie Vi și-mi spui că-n tine dragostea e vie? Te-ai văndut la toți pentru nimica toată Doar să-ncerci s-areți că nu ai altă soartă. M-ai distrus odată mulți sunt că sunt distrus Când m-ai părăsit fericirea a apus. Eclipsa fericirii în al meu suflet bate Eclipsa nu va trece de atunci mi-e frate. În vise ca prin ceață chipul tău apare Și acele vise sunt atunci coșmare. Am ajuns la capăt mi-e frică să adorm De atâta frică nu mai îmi e somn. Îmi amintesc pe vremuri ce fericiți eram Inimile noastre băteau ca un Vulcan Nu credeam în erupție dar în vene aveai lavă Iar eu zi de zit e ridicam în slavă. Și-mi spui că nu am știut să te iubesc cum vrei Dar te-ai vândut apoi pentru cățiva lei. Când îmi amintesc de anii ce-au trecut De tot ce am visat și tot ce am avut Îmi amintesc de tine și-ncerc ca să te iert Nu-mi pasă de nimic nu-mi pasă ce-o să pierd. Dar nu te pot iubi și crede-mă că-ncerc Și în disperare spre nebunie alerg. În minte am o ușe și-o încăpere mare Și de-acea ușe mă apropi în disperare. Când voi trece pragul știu voi fi nebun. Și dinspre acea ușe nu vine nici un drum. Odată ajuns acolo nu mă mai pot întoarce Și tot veninul din mine călăi mir vo stoarce. Dar vă întreb acum la ce mi-ar folosi Sângele curat și-n cap doar nebuni. M-am întrebat tot timpul sunt poate eu de vină? Nu am putut să-ți dau o fericire plină. Nu mi-am dat silința să aflu ce gândești Nu te-am întrebat sub mască cine ești. Nu am vrut să știu s-au am vrut prea mult Când vroiai să-mi spui n-am vrut să ascult. Să-mi spun că asta-i viața și să mă dau bătut Să mă leg de-o viața care-i în trecut? Să încerc să scap de neagra încăpere S-au săncerc săndur clipele mai grele Timpul meu s-a scurs acum e prea târziu Sunt foarte fericit darn u știu dacă-s viu. Stau cu tine-n brațe într-o neagră încăpere Sunt slab și ti departe dar cred că am putere. Ei asta-i încăperea de care v-am vorbit. Nu vă feriți de ea și bine ați venit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate