Vine o mînă străină și mă ia de aici.
Odată cu mine soarele se face nevăzut
pe cer. Cine să-mi dezlege, Doamne,
la ceasul facerii, chipul și asemănarea
celor ce pier?
Se-nvîrte fusul mamei ca pămîntul de repede
răsucind firul vieții și-al morții
- mpreună. Mi-e teamă, seacă apele, aud
roata morii, peste timp, ca un clopot
cum sună.

Inima-mi bate la porți fără lacăte,
pe care le descuie, în dansul lui,
numai vîntul. Doar cel ce așează
stele pe cer simte deschizîndu-se
înlăuntru-i Cuvîntul.