agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-22 | |
N-ai avut aripi niciodată, ca să zbori?
Și nici în vis măcar, n-ai încercat? Nu ai simțit că-ți vine uneori Să te înalți spre cer, eliberat? Îmi este-atît de greu să te-ntâlnesc Acolo unde totul s-ar putea, Căci gândurile tale nu plutesc Spre înălțimi de vis, către o stea! Am încercat să te învăț ce-nseamnă-a ști A inimii petale să-ți deschizi, Chiar dacă crezi că uneori vei rătăci Și pașii tăi se-opresc pe drum, timizi! Căci viața nu e doar pe tablă-un simplu joc, Ci e un râu de munte, plin de stânci, Și-oricât ai vrea să te ascunzi, nu este loc Căci vin torente repezi și adînci, Ce sufletul ți-l prind perfid în ghiața lor, De n-ai putere să te-mpotrivești Și de n-ai aripi ca să te înalți în zbor, Într-un abis tăcut, te prăbușești. Dar dacă vrei ca să trăiești cu-adevărat, Trebuie s-ai curajul să te doară, Să nu te-ascunzi mințindu-te că ai visat, Să-nfrunți furtunile ce te-nconjoară! Chiar dacă viața este crudă uneori Și sîngerezi și suferi de durere, Dac-ai să crezi că nu vor mai fi zori, E doar un început, ce-ți dă putere. Dar dacă inimii i-e teamă de-a trăi, De umbrele ce-n noapte o pândesc, Nu va-nvăța nicicând ce-nseamnă a iubi, Căci trandafirii au și spini care rănesc! Și pe cărări de vis, ades te-am căutat, Dar niciodată n-ai știut ca să visezi, Și către cele patru zări am alergat, Și mâinile-am întins ca să mă vezi. Dar tu ești ca un vis adânc, de frig cuprins, Îngrijorat că s-ar putea trezi, Și spre realul “a trăi” ar fi împins Ca să îi faca față intr-o zi. Dar niciodată nu e prea tîrziu a învăța Să te deschizi, cu aripi ca să zbori, Să te încînte-un fulg de nea în palma ta, Și să dansezi pe-alei în parcuri, uneori! Þi-aduci aminte cum era la început, Cînd ne îmbrățișam pe străzi râzând, Și alergam prin ploaie după un sărut Și nici un nor nu ne umbrea vre-un gând! Dar timpul ca un hoț în noapte, ne-a pîndit Și ne-a furat puterea de-a visa, Tot ce aveam frumos, în vânt s-a risipit, Nici aripi nu mai am, să pot zbura! Și-acum alerg pe străzi pustii, ca să găsesc Miracolul acela ce-mi dădea Puterea să visez și să trăiesc, Să mă înalț, s-ating cu mâna-o stea! Căci vreau din nou s-alerg pe-alei, plutind ușor, Și soarele să îl admir în asfințit, Să pot cu-n zîmbet să alung orișice nor Și stropi de ploi s-ascult cum cad grăbit! Iar tu de vrei să fii din nou ce-am fost cîndva, Va trebui să vii să mă-ntîlnești, Pe-un țărm de mare, scoici să pui în palma mea, Să crezi din nou în vise și povești! N-ai avut aripi niciodată, ca să zbori? Și nici în vis măcar, n-ai încercat? Nu ai simțit că-ți vine uneori Să te înalți spre cer, eliberat? Dar niciodată nu e prea tîrziu a învăța Să te deschizi, cu aripi ca să zbori, Să te încînte-un fulg de nea în palma ta, Și să dansezi pe-alei în parcuri, uneori!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate