Ne cheamă-n visuri rădăcina,
Ce o purtăm ascunsă-n gând,
Cu lacrimi vom stropi perina,
Trezindu-ne tot suspinând.

Simțindu-ne fără lumină,
Rupți de glia strămoșească,
Prin multe colțuri de grădină,
Vrem noi ramuri să ne crească.

Ne adaptăm la grea furtună,
Neafectați de ton sau flux,
De nu murim,fără cunună,
Salvați ne vrem după reflux.

Împrăștiați în lumea largă,
Abandonați, vegheați subtil,
Vrem semenii să înțeleagă,
Căci vom afla sensul util.