Pe cărarea de zile bătută cu cizma
am simțit spre mirare un semn curios
într-atât, ca să-mi intre în talpă carisma
mi-a șoptit doar că drumul nu e de prisos

Îmi lăsasem auzul să-l umple izvorul –
personaj îndrăgit dintr-un cântec mai vechi
reveniră deodată o ploaie cu norul
unduiri ajungeau până peste urechi

Fără vechiul obraz, fără umeri, firește
urmăresc acest flux al trezirii divin
parcurgând printre vieți pân’la faza de pește
după care o algă cuminte devin

Și hrănesc vietatea supremă cu mine
va rămâne celula primară iar voi
să transmiteți pământului ziua ce vine
este prima din ciclul de până "apoi"