agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-25 | |
când se aprind felinarele în Port au Prince
trec pe străzile orașului meu de acum traversez corect pe trecerea de pietoni salut discret zâmbetul băiatului ce împarte pliante la metrou nu mă mai gândesc la tine desigur știu că la ora asta bei cafea la nisip în barul lui Noemi îți dai cu gestul tău stângaci pletele pe spate și desenezi pe nota de plată o cafenea ce se numea odată Arizona mi-e frig și m-am plictisit de amabilitățile bucureștene de măști spectacole gratuite bătăi pe umăr sărutări de mâini și alte finețuri stau închisă în acest oraș ca într-un trup cu geamuri mate aș vrea recunosc să mai am vreo 20 de ani și 10 lei de la prieteni prin buzunare să trec prin viețile oamenilor cu acceleratul de noapte făcându-le semne de la fereastra ultimului vagon privind uimită spre poveștile lor despre mine care spun că m-am măritat cu un conte italian că am ajuns un ilustru pictor venețian că m-am sinucis la Paris într-o noapte că un poet de renume m-a făcut muză pe veci și apoi m-a ucis într-o dimineață aruncându-mă pe fereastră de la etajul 10 și câte și mai câte și aș mai vrea să nu mă mai aștepți în cine știe ce țară îndepărtată de unde nu uiți să îmi trimiți mereu vederi colorate și pietre vremea plecărilor se amână iar și iar stă plină de praf pe dulap ca în copilărie valizele bunicii pline de etichete colorate cu nume de țări exotice desigur într-un târziu voi pleca iar și iar voi suferi ca un câine aruncat iarna din casă mă voi gândi la limba română ca la o broșă de lux la Lipscani ca la o carte cu poze adun acum 1000 de motive care să mă țină departe să nu mai revin mereu și mereu privesc spre viețile acestea netrăite ale oamenilor din cartierul meu și mă gândesc la felinarele din Port au Prince până la urmă poate voi bea o cafea la nisip în barul lui Noemi gândindu-mă la limba română ca la o broșă de lux la Lipscani ca la o carte cu poze cine știe? mă duc să îmi cumpăr bilet am plecat desigur nu mă voi mai întoarce sună telefonul încă un prieten are nevoie mâine de mine aici și vremea plecărilor se amână mereu și mereu în Port au Prince felinarele iar se aprind fără mine...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate