Nu mai sunt țânțari!
(...doar de data asta)

Pe fereastra deschisă
îmi intră-n cameră urși
(de juma' de tonă)
se prind cu labele de tavan,
plonjează după șifonier,
se foiesc deasupra mea,
se lovesc de bec
...și eu după ei, cu pantalonii de pijama
să le troznesc oasele.

Am zugrăvit cu pete mari de sânge camera
(să-i spunem de acum Marea Roșie)
...căci nu le suport mormăitul.