pe coji de nucă
pe cioburi de sticlă
stă răsăritul când apune
și apa când se evaporă
stau trandafirii ca sângele
în propriul lor sânge când se ofilesc
stau flăcările când se sting
și umbra muntelui acum câmpie
stă catargul corăbiei acum fărâme

soarele mi se prelinge printre degete
aur lichid în formă de căuș
îl sorb cu mici înghițituri
las la o parte vasul cerului
și privesc în jos, departe, către pământ
stau în genunchi
pe coji de nucă
pe cioburi de sticlă