nu cred deloc în libertăți egale
nici viitorul morii
nu stă în roți de lemn
de-aceea mă trudesc în scris
spre arătare
acestui om-mașină fără de chip și semn

ar trebui o carte un singur rând
a spune
adeseori un drum se pierde-n îndoială
înstrăinând natura
suntem nimic pe lume
cum dăruiți uitării întregii ani de școală

în cine nu triumfă în fiecare zi
Copilul
ce își mai plimbă visul printre bănci
e-un mușuroi de carne repetentă
iar inima sobolul
izbit în cap cu răngi

nu plecați fruntea nu vă dregeți glasul –
nu tușiți!
oricum sunteți întotdeauna loviți
cerului vostru din praf de cretă
nu-i fulgeră văzduhul
nici paseri nici rachetă

istoria
respiră cu plămâni de fier și de piatră
cum trenurile nu întorc deodată
și au nevoie de un pod mobil
de-un depou sau o gară
altminteri șuierând vor răscoli o țară

numai AcelA-cu-picioarele-tari
dintre noi
poartă în spate
neîngropații din învățăturile toate
și dacă eu n-am fost
și citind nu ești tu
înseamnă că trăirea ne-a fost secunda Nu