Mă-nclin în fața vieții precum își pleacă cerbii
Spre râurile pure robustele bărbii
Iar inima mi-e una cu firul verde-al ierbii
Și-n ochi adun albastrul eternelor tării

Dar viata nu mai are, acum, nici o valoare
Iar cerul nu-i decât o pseudoblepsie
Fragila iarba se îndoie și ofilită, moare
Sub șina grea de tanc ce solul îl sfâșie

Război, durere, foame - aici ne-a dus progresul
Și-n tronul lui Damocle ne-aflăm cu toți acum
În loc de Pacea Sfântă domnește interesul
Iar viitorul pare doar flacări, fum și scrum

Se zguduie pădurea și fug, mugind, plotunii
Căci legendara spadă astăzi s-a preschimbat
În bombă nucleară aprinsă de nebunii
Care se cred la stadiul de "om civilizat"

S-au construit palate din sticle și oțele
Din ce în ce mai sus s-au ridicat spre zări
Și azi nu mai e loc în marile castele
Căci sunt intoxicate cu smog și lamentări...

O, vă blestem pe voi care damnați Pământul
Și transformați un Eden în dune de nisip pustii
Să vă găsiți, în veci neliniștiți, mormântul
Sub toate câte-ați pus deasupra celor vii