Imensitatea gliei oprită-i brusc pe mal,
Tăiat de apa iute ce curge spre aval,
Piedestal stratificat,ce mersul îi conduce,
Prea plinul umezelii,spre luncă îl aduce.

Își poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Ca la reflux aruncă reziduri pustiite,
Ce poate-au fost furate,de valuri învrăjbite.

Șiret, el șerpuiește și își adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
Furiș sapă sub maluri,sfidînd necunoscutul,
Aduce cu el moartea,spre a-și lua tributul.