Oricît voi scutura
pomul din mijlocul grădinii
tot va rămîne între crengile lui
un cuib neștiut de nimeni
ca taina din inima mea.
Cum în fiecare casă părăsită susură un izvor
păzit de îngeri. Altfel cine ar șterge,
dimineața, cu aripile lor fereastra
pînă se zărește lumea de dincolo?
O să mă prefac mort,
să simt înăuntru-mi viețile voastre
ca pe niște ouă străine,
de cuci…