agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1941 .



Origini
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sturion66 ]

2007-02-27  |     | 



Prăfuitele și tocitele dale, vineții și pătrate,
răsunau gol, așa... ca niște sarcofage pustii,
sub pașii mei nedumeriți și totu-mi părea
un trecut îndepărtat; atât de îndepărtat și
pustiu încât și zeii fugiseră de teama
îmbolnăvirii de singurăte. Lumea
puțină, firavă și grăbită, se strecura pe
lângă mine, cu grijă totuși să nu calce
peste umbra mea, care sfioasă mă ținea strâns
de mână. Nu mai cunoșteam pe nimeni
și parcă orașul meu natal, Drezda, el, mândria
Walkiriilor noastre, fusese lovit de ciumă
ori de fulgerele care mai loviseră Sodoma,
de unde și lume atât de puțină. Îmi spuneam,
gândindu-mă în același timp, că nu-mi
aminteam, ca societatea acelui oraș, cum
spuneam, -o Alexandria mai mică- să fi
fost chiar atât de păcătoasă, pe cât de grav
o loviseră triumfătorii. Ruinile continuau să rămână,
pe fețele zidurilor care mai rămăseseră
în picioare și de pe obrajii oamenilor, până
la osul alb și aproape decalcifiat așa, încât
eram singurul umanoid rătăcit printre o
lume de strigoi. Iată și fosta mea casă.
Aproape căzută pe spate, cu ferestrele și
ușile căscate ca și când ar fi murit asfixiată!?
-Nu mai e nimeni, ai rămas doar cu mine,
îmi spuse prietenos și timid umbra mea,
care încă mă ținea de mână, așa cum numai
mama o mai făcuse înainte de marele prăpăd.
-Bine, dar unde sunt mormintele celor care
nu mai sunt?
-Cred că nu ai uitat, că tradiția este tezaurul
sacru al fiecărei națiuni, așa cum era și în
orașul în care ne născuserăm noi; deci ea
trebuia distrusă prima!
Le-au luat cu adâncuri cu tot, cu liniștea și tăcerea
de veacuri și le-au aruncat într-o apă stătută și tristă,
care de atunci se numește Marea Moartă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!