La poartă vine-un bătrânel,
Gârbov de ani, ca… vai de el.
Pare sleit, un cerșetor,
De drumul lung, obositor,
Mai mult desculț, cu capul gol,
La vorbă-i? Ca un mielușel.

Pe o bordură din granit
Se așează jos, mai liniștit.
Și, întrebând un trecător, mai rar:
-Nu-l știți pe Gheorghe din Ghelar?
El este fiul meu! Hoinar.
Demult. . . De mult m-a părăsit!

-Ridică-te de-aici bătrâne!
De nu pleci iute! Chem un câine,
Să te jupoaie chiar de viu,
Nu vezi că s-a făcut târziu?
Nu te cunosc și nu te știu
Dar … Hai să-ți dau o pâine.

-Nu vreau, nu sunt un cerșetor,
Nici boschetar, nici impostor,
Dar. . . Plec. De tu o zici că-i bai
Și pe-o bordură dacă stai,
Probabil strada voastră-i rai,
Iar eu… Un simplu muritor.

Spune-i lui Gheorghe! Dar să-i spui!
Că știu că asta-i „vila” lui.
Eu… Om sărac… Precum mă vezi,
N-o să-i cerșesc bancnote verzi.
Iar ție? Sincer,să mă crezi,
Că. . . Nu cer mila nimănui
Scrisă la 28.11. 2006