Un vis e ca o cortinã trasã
O realitate neînþeleasã...
Simplu spectator ce mai priveºte
Un buchet de flori cum se ofileºte
Singurãtatea, unica-i prietenie
Ce-i stã alãturi parcã de-o vecie

Ochii sãi plini de tristeþe
O lacrimã amarã strãbate lungul feþei
O inimã ce bate pentru a muri
Un suflet prins în lanþuri în mii de amintiri

O tu iubire, duºman atât de mic
De ce sãdeºti in noi speranþe de nimic?
O tu iubire, floare de spin,
De ce ne otrãveºti pe noi cu al tãu venin?
O tu iubire, þurþur de gheaþã
De ce sufletul meu îngheaþã?

Precum un arbore în mijloc de câmpie
Aºa îmi este viaþa de pustie
Tu mi-ai furat tot ce aveam in mine
O micã speranþã, una de fericire
Tot ce mi-a rãmas din urma ta
O flacãrã ce arde ºi-un scrum ce va zbura

Eu-s pasãrea ce zboarã ºi cautã departe
Un cuib pustiu ce îl aºteaptã-n noapte
Dar timpul trece ºi nu iartã
Cã eu n-am iubit vreodatã
Sau, cine ºtie poate am iubit
Pe cineva ce nu-mi era sortit
Ce ºtiu eu ce-i acest cuvânt iubire?
Ce ºtiu eu ce-i aia fericire?

În capcana vieþii mã simt prinsã
De-o fricã îngrozitoare sunt atinsã
Nu aº vrea sã mai visez
Doar o clipã sã trãiesc
O cortinã bine trasã
Ca o realitate neînþeleasã
ªi-un actor ce-ºi joacã
Propriul rol þi apoi pleacã
ªi –un om trist ce priveºte în urma sa
Un buchet de flori cum se ofilea....

05,04,1999