agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-18 | |
In amintirea ei
Eu vãrs cana cu vin Si pe mormântul ei Pun trandafiri si crini. Ce ironie a sortii Si numai o greºealã Sa –ti schimbe toata viata Sa simþi cât e de-amara. Si nimeni nu-i vinovat Ce alba –i conºtiinþa Toþi se fac ca au uitat Ce oarba e ºtiinþa! Si nu am sa uit oricum De –o zi întunecatã Când moartea a bãtut la geam Si a luat o fata. Parca ieri se întâmpla Sa mã trezesc in zori O vad parca si-acum Pe pat in dormitor. Era aºa cuminte Tãcutã si frumoasa Cu ochii azurii Si bucle de mãtase. Eu o priveam intens Cine s-ar fi gândit Ca in clipa urmãtoare Ea chiar a si murit! Eram doar o copila Si totuºi am simþit Cum ochii i se-nchid Si cum ne-a pãrãsit. Atunci am dat de veste La a mea bunica Nici nu mã credea Ca ºtiu ce-i aia moarte Of, Doamne si ce-am simþit-o Deºi eram aºa de mica.... Multe lacrimi au fost vãrsate De la mama si bunica Iarã eu, copil fiind Priveam încremenitã. In aceeaºi zi, Când astea s-au întâmplat Mama nu era cu noi Avea ceva de cumpãrat Si ce jale a mai fost Când ea s-a întors! Eu þin minte ca mi-a luat Din oraº a cumpãrat, Un pian mic albãstrui Si cântam la el pe-ascuns. Oricum nu mai conteazã Toate astea s-au dus N –am cu ea nici o fotografie Nu mai am nimic de spus Mãcar sa ºtiu acum arata Nu mai þin minte decât vag ceva... Doua, trei amintiri despre ea! Numai lacrimile-mi vorbesc Despre o durere Cândva, pierduta-n timp, Fãrã de mângâiere. Cine crede c-am uitat Ce-amarnic se înºealã Si acum þin minte înmormântare sa Atunci de-odinioarã. Când mama sfâºiatã, Cu lacrimi ce nu-i seacã, Stãtea cu tata lângã mormânt Lua un pumn de pãmânt Si –l arunca pe cosciugul mic Era atât de frig... Eu uitându-mã la ea Neînþelegând prea mult Ii ºopti mamei zicând: Mama nu mai plânge Cãci ea acum nu-i moarta Si doar pentru o clipa S-a gândit sa doarmã! In speranþa mea de copil naiv Credem ca se va trezi, Deºi o vãzusem cum murise Nu am realizat ca a plecat definitiv. Si durerea-i mare, dar aºa de treaza, Si-acum îmi aduc aminte Ca la mamaia in drum Aveam un cuib de barza. Ce mai mã rugam Zi si noapte Si ce mai plângem Dar aveam dreptate Ca voiam sa am, O sora sau un frate! Dar nu s-a întâmplat nimic Atâta durere Nici nu gãsesc cuvinte Sa le exprim prin ele. O viata zbuciumata Si o familie îndureratã. Nu vreau sa o uit Am acest drept! Doare amintirea Si o simt in piept Si o simt in lacrimi Si o simt când spun Cat îmi lipseºte Dar totul-i un gând acum... Dar sufletul meu o simte Aºa de existenta Privesc atent prin casa Dar ea este absentã. Si totuºi sper, ca atunci Când numele-i rostesc Vântul sa-l poarte pe aripi Pana la cer, Iar ea, înger purpuriu Sa simtã adierea Pe obrazu-i argintiu Iar dimineaþa când soarele rãsare Vad roua de pe frunze Vad lacrimile ei plânse! Dedicatã surorii mele Larisa 11.10.2002
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate