noaptea moare de grija dimineții ploaia îi calcă pe urme
cazon
ca și cum picăturile ar defila de nebune
între marginile unei zile
pierdută deja


e o liniște vulgară între noi
așteptăm un tren ce-a uitat să mai vină
îl înjurăm în gând pe șeful de gară fir-ar să fie


ochii sunt ațintiți pe linia vieții
la capătul cerului pasc îngeri abătuți
nimănui nu-i mai pasă de rai