Mereu apropiat, chipul tău dispare
când te caut
pentru un singur sărut,
măcar unul.

"Nu te consider un fast-food
și te rog să nu consideri că sunt
easy love" îmi grăiești cu
litere de mess.

Privește-mă! Eu te îmbrac cu haina
tuturor nimicurilor posibile. Eu fac din tine
"princesa visurilor mele"
iar cu blânde, armonioase prostii
te sustrag din suplețea
materiei.

"Vrăjeli ieftine!", mi-arunci în față...
Și de tine fiind îndrăgostit
dubios de mult
nu pot decât să-ți dau dreptate
și să continui cuvintele frumușele
poate ceva, ceva
o ieși, totuși.

(Deschizi aici o paranteză
te duci să mănânci;
apoi, tacticoasă, îți piepteni părul în baie
bineștiind că eu te pot vedea.
De tine fiind îndrăgostit
și în dragoste fiind absurd
îți respect paranteza plus siesta
din cadrul ei.)

Până la urmă, nu cred c-am să te sărut.
Nici poemul de față nu mi-a ieșit
-al câtelea deja?-
parcă nici tu nu mai porți,
reversibilă,

chipul cuiva.