POVESTE



Era iarnă și fulgii de zăpadă cădeau peste amândoi
Ca-ntr-o cântare însutit sfântă
Și-mi imaginam despre tine, despre noi
Gânduri albe, gânduri moi, pescăruși care cântă.

Când mi-ai dat mâna ta rece și tremurândă
Vârtejul crivățului plecase din mijlocul nostru
Lăsându-ne-ntr-o pace-aproape flămândă
Doar copacii de pe alei, înmărmuriți, își căutau rostu.

Bucuria dinlăuntru era așa de grozavă la față
Că nu mai știam ce e cu mine
Sufletele noastre se-mpreunau în forme de gheață
Și picioarele mergeau parcă singure pe patine.