Teama de somnul cu iz de tămâie
suie-n volute cioplite în pripă.
Zorii se sting. La hotarele vremii,
vântul buimac mi se zbate-n arípă.

Nimeni nu știe câte talazuri
cad la tribord pe trupul-epavă.
Vin mai aproape păsări de pradă,
carnea să-nșface, fără zăbavă.

Liniști adânci. La hotarele vremii,
lauri râvniți sunt metafore calpe.
Stihuri de noapte – poemele mele,
seci amăgiri, aruncați-le-n ape.