de un timp se plânge pomul
ce-a copilărit cu mine
că-l curtează ghinionul
insistel la rădăcină

și-mi șoptește rămurișul
că nu este cum cum era
primăvara cu bacșișul
dăruit din bidinea

și la vânt spune coroana
sub jumate de povară
cum schimbându-i la gust hrana
e ceva neclar cu vara

și din coaje-mi zice trunchiul
cum i-au fost puse firizi,
expre, ca să simtă junghiul
chiriașelor omizi

"numai iarna ce-o să cadă"
râde pomul ca de-un banc
"m-o-ncărca drept cu zăpadă
după leat și după rang"