agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-24 | |
1.
Mama tăcea pe fruntea ei broboane de aur deslușeam eu i-aș fi cuprins mâinile umerii aduși eu îmi tăiam degetele și păsărilor ce în ochiul mamei cuib și-au făcut drept hrană le aruncam mama tăcea își întorcea în răstimpuri privirea noaptea cu taine și griji tâmpla îi izbea pe obrazul ei degetele mele desenau plecări îndoielnice (o inimă neîncrezătoare o casă pustie cu șarpe năuc) foșnind în Þinut cute adânci desenau și eu le numeam râuri de codru și începea pustiul pe pământ 2. dincolo de zări tatăl meu ducea pe brațe luna o hărțuia aprindea tot cerul a prevestire gura pământului aprindea (ce miros de scrum în cuvintele încoronate cu ierbi ce clocot de stele de vreascuri zdrobit sub copite de cerbi) 3. prin pânze de liniști cu păienjeni sfioși azi îi privesc până dincolo de mine mama este chiar zeița Nansun clipa imensă ce nu poartă nume ea știe că bărbatul ei a zidit fântâni în adânc de pământuri gândurile și-a zidit în vatra unor nopți surpate în așteptare îndelung privirile și-a dospit (trecători beau apă din gîndurile tatălui meu cu care el mîhnirea și-a ucis umbra peste care se născuse zeu) în aspră muțenie s-a zidit pe sine. (pag.6) 4. eu port straie de frunze ornice de piatră vestesc trecerea mea către lume îl știu cum pe cer în fiece seară sădește o pădure (încât a acoperit zările dinspre apus) lui nu îi pasă că în casa pustie s-a întors cineva el nu aude pasul întors - pasul dus s-a împuținat la trup tata(demult îl pândeam prin ochiul ferestrei) ninsori purpurii cădeau pe chipul lui facându-i-l sfânt 5. mama îmi rostește numele pe sub boltă de păduri, Acasă peste așteptări înflorește regina-nopții să nu o atngi mamă ți se lipesc buzele îți face clipa amară mireasma-i nesățioasă 6. orașul este un câine imens încolăcit în jurul unor imense pietre pe care semnul lui Tartar le-a sluțit (de ce la auzul unor țipete de păsări târându-se într-un zbor firav străinul își retează degetele își spulberă sufletul gângav) orașul are străzi foarte lungi încâlcite are străzi pustii de la o vreme (în timpanele amuțite în răstimpuri svâcnesc glasuri siteave de sirene) orașul este când și când invadat de mii de fantoșe subțiri-incolore anapoda grăbite străbat același drum respiră prin aceiași plămâni se trezesc adorm la aceleași ore (pag.7) 7. Lasă omule lasă și tu -pâlpâie în odaia-mi transparentă un glas de femeie- mlaștina asta în care este greu să fii tu însuți ne va lumina viața ce ne-a rămas (glasul mamei se înalță peste lucruri în înnoptate curcubee!) 8. mama se ridica din grijile ei și se împrăștia prin păduri ca un gând tata striga pe nume vietățile timpului ecouri se pierdeau în adânc de pământ i-a mistuit Doamne o mlaștină roditoare seara târziu se mai privesc în ochi ca niște oameni ascultându-și mâinile cum cad din încleștare cine ar mai putea trece peste sufletele lor descătușate stârnind ploi umbre în declin iz de așteptări tulburate (pag.8) (Volumul de debut: "Cei care îți iau totul" - Editura Macarie,Târgoviște,1994)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate