privirea ce ma naste,
ma ucide deopotriva
iar raza cea mai alba
a astrului rotund
m-adoarme-n legaminte
si ma trezeste-n chin absurd

mi-e copac si mi-e apa
piciorul amortit
intre gleznele Pamantului
ars de infinit

azi ma aplec mai mult
ca-n unduirea suavei primaveri
si mai adanc ca-n clipa
sculptata-n vechi taceri

si vin cu parul rupt
sa-ntrec eternitatea
la joc
la jocul "de-a v-ati ascuns" .