vreau doar cărarea fără să știu cum și de ce
pentru că știu și-am văzut că nu e cu putință de spus, de văzut
ceea ce netezește cărarea sau „imboldul crucii” să zicem
cuvântul din trup niciodată fără de tot ce-i muribund
n-o să licărească decât prin sine
momentul, secunda caută măcar unul,
doar unul, care și el doar spune
și nu luminează vederea
cuvintele sunt deșarte și nu iuțesc călătoria
hai să înoptăm aici
poate mâine cărarea
se va ivi în zori