Eram orbiti de cele cateva asemanari.
Prea orbiti sa mai vedem
Infinitatea deosebirilor!
Totusi, asta nu insemna deloc
Ca am fi deosebiti,
Ci ca ceva ne apropie
Atat de mult incat sa
Ne iubim deosebirile.
Bunaoara, ce legatura am eu cu mine
Cea de acum sapte ani?!
Nici in clin nici in maneca,
Nu, habar n-am cum puteam fi eu aia,
Nici cum puteam fi asa,
Chiar eu am zis asa ceva?!
Zambesc acum de naivitatea noastra,
Un fel de vata de zahar
Pentru mancat in doi,
La Oraselul Copiilor,
Dar care era totusi altceva
Decat o ligurita de zahar chior,
din dulapul de bucatarie.
Cum luam in tragic fiecare constatare
ca ne deosebim!
Cum se prabusea cerul sub fiecare cuvant
Nepotrivit, tulburator sau chiar nerostit ?!
Credeam ca fiecare cuvant e o sentinta,
Ca fiecare gest poate fi inceputul sfarsitului,
Sunetul sinistru al surparii din noi!
Cum plecai si te intorceai
Cum vroiam sa ma alung de langa tine
Si nu reuseam...
Cum hotaram despartiri
Si renunam definitiv la ele in zori,
Constatand ca e imposibil,inuman
Ca e implacabil ca e irevocabil,
ca e deasupra noastra,
Ca esti totul,ca sunt totul,
ca avem TOT.
Ca de fapt asta ne e singura sentinta,
Cea mai dulce dintre sentinte,
Restul sunt intamplari oarecare.
O vreme luam in tragic fiecare urcus,
Fiecare coborare era fatala,
Finala.
Fiecare zi era o ghilotina
De langa care lipsea deocamdata
calaul,
Si zorii ne insirau zilnic
Pe sfoara cate un drob de sare.
Dupa care am inteles
Ca-n iubire nu exista doar campii,
Ca ploua, ca ninge, ca-i soare,
ca-i noapte, ca-s nopti cu stele
si nopti mai negre ca moartea,
Ca-s fluxuri si refluxuri
Si ca din cand in cand
Sunt curcubee si artificii.
Ca iubirea nu-i deloc o balta
In care sa-ti privesti zilnic
Plin de incantare
Chipul indragostit,
Ci apa vie
Din care sa-ti potolesti setea
Pentru urcusurile si
Coborasulrile in doi.