Rupe-te, frange-te,
si imprastie-te si tu peste lume
ca cea din urma speranta a mea
ce n-a ajuns niciodata sa se intrupeze in adevar .

Pleaca si tu ca cel din urma cal
ce ma facea sa cred ca exista libertate,
da-i lumii adevarate sa sfartece zeitatea
ce-am facut-o din tine cu gandul meu
adancit in nemasurata trufie.

Crapa-mi si tu carapacea de vise
cu un adevar dureros
pentru ca sa am puterea sa ma scufund si mai mult
in aceasta visare ce-o ascund
inlauntrul capului meu de femeie in viata.

Lasa-ma sa ma masor cu adevarul urland
ca nimic nu exista sa fie adevarat,
uita si pleaca,
si ingaduie lumii sa ma invete ea
cum ca greutatea sanului in palma
e o masura fizica si nu un vis,
precum greutatea marului lui Newton.

Lasa-ma, imprastie-te fiinta peste oameni
ce stiu sa viseze noaptea dorinte neimlinite peste zi,
care cred, bietii,
ca visul este o oglinda fara de rama
a zilei de dinainte de somn.

Lasa-ma sa inteleg singura daca voi putea
si daca nu, cu ajutorul lor,
ca iubirea nu este decat o stare suspecta
a unui trup de carne si sange,
ca adevarul nu e decat ce atingi cu mana
si cu gura
si cu ochii
si cu launtrul ochilor
si cu launtrul gurii si al mainii.

Zeu, du-l pe barbatul acesta afara…
caci visul meu despre el a umplut camera…
si nu mai e loc…