agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-23 | | acum mi-am învățat corpul să trăiască în gura altui om și eram moartă căzută din cer foamea le înfrumuseța chipurile foamea netedă și surdă ca o bucată de staniol mama n-ar fi văzut fleica mea de viață împietrită și fără sânge dacă n-aș fi avut încăpățânarea să mor ca tata înaintea ei rupându-i oasele dizolvându-i iar inima mama mea cu inima dizolvată de moarte niciodată a ei cât de adânc trebuie să înfigi în pământ mâinile după mirosul cărnii tale mama își smulge părul mama rămâne cheală de ce nu m-ai dat la liceul de muzică de ce mi-ai transmis această îngrozitoare dragoste de vitralii și apoi de spații largi simțul justițiar al nărilor și paranoia de ce m-ai lăsat să mă înșel cu păpușile cu pânzele de păianjen cu duhorile lor împuțite de oameni gurile lor în care trebuie de azi să mă duc și de ce m-ai bătut cu palmele și pumnii cu osul sternului tău ieșit în afară de ce te-ai vărsat în mine ca o frumoasă halcă de carne istovită mama își smulge părul mama mea cheală bolnavă de frică își zdrobește și ultimele oase mama mea criminală mă învelește cu o pânză albă brodată și nu se satură să schimbe lumina lumina mea fierbinte curgând pe unghii îngălbenindu-le pregătindu-le pentru asediul plin de iubire al pământului și nu știu să înot apa îmi trece de gură îmi intră apa în urechi ca o ființă vie moale și nevinovată acoperă-mă mama ca o igrasie putrezește-mă tu mama înghite-mă în liniște bătrânul dominic intră și el drept și toți se dau la o parte și inima lui abia că nu-i iese prin ochi distilată bătrânul dominic nu uită niciun detaliu de aceea sprâncenele mele îi par la fel de vesele unghiile mele la fel de timide și părul meu la fel de încăpățânat ca o ploaie alungită de vară și începe să țipe și țipătul lui îngheață lumina și începe să caște și gura lui înfulecă tot foamea îl înfrumusețează pe măsură ce din mine nu mai rămâne nimic și nu se satură nu se satură de mine nu se satură nu firimituri de oase și ceară și pete mici și eu încă respir când bătrânul dominic deschide gura și eu încă respir din el și gura mea vorbește din gura bătrânului dominic și tot acolo tace mama își smulge părul mama mea cheală rămâne nemișcată și încep pereții să se rotească în jurul ei din tablouri ies caii albi un castron cu fructe o barcă pe dunăre și niște păsări bătrâne trecând din culoare direct în culorile toamnei și era atunci într-un fel de incredibilă pace o dimineață veche un cui ruginit în liniștea ei oamenii își ștergeau colțurile gurii iar soarele pusese deja căpăstrul pe nori între oasele mele străpunse de frică și tandrețe
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate