de la o vreme am prefăcut golul
într-un ocol
să am un loc al meu
unde să-i strâng pe toți
oamenii răstigniți la porțile iluziei
dinaintea nopții modestă comunitate
adevărul se mișcă odată cu viața păsărilor
când înlăuntrul inimii e timpul somnului
și memoria se poate umple
cu o crenguță și câteva frunze verzi
de la o vreme nu mai îndulcesc
vorbele ușoare
ca să pot deveni celălalt
mi-e teamă că au învățat să se transforme
în temnițe de iubit aproapele
și nu voi mai simți durerea ca un prilej de justificare
bătrânii mă disprețuiesc
privind adesea la cerurile mele
înșirate mărgăritare
ei au făcut războiul
peste mine s-a lăsat ca un nor luminos
iscat din ierburi amare
de la o vreme justiția e doar șirul de cuvinte
împletite ce ne acoperă pașii de la sine
să nu se audă trapul în care-și potolesc setea
caii frumoși netemători de moarte
de la o vreme înțeleg
că nebunia ar putea fi o răstignire inutilă
pe un surâs violet
chemări tulburi dau de pomană
din ochii pe jumătate închiși