Nu poți să condamni invidia,dușmănia,
Dar nici indiferența nu-și are rostul ei.
Când vezi că omenia își pierde densitatea,
Realizezi dezastrul ce naște din noroi.

Mocirla cea infectă ce degradează omul,
Creându-i dependență într-un mod brutal,
Îl neutralizează cu morbida-i indecență,
În suflet împlântându-i un infect pumnal.

Infecția se-ntinde în vasta-i cucerire,
Precum un embrion ce se va dezvolta
Formând un făt uman,si nelăsând în urmă
Nici strop de amintire din ce a fost candva.

Atâta degradare,atâta umilință,
Provoacă doar dezgust,durere și dispreț.
Din omul impecabil,din sfânta-i conștiință,
Nimic nu mai rămâne din ce a fost semeț.