Dacă nopțile s-ar deșira în taină la umbra unui foc încet parcă ușor descrescător acestui număr de ani
Dacă în inima mea aș putea construi un oraș vă jur că mâinile mele ar deveni zburătoare cu una aș citi cu cealaltă aș îndestula gura flămândă aș respira
aripi

Ce mă fac Doamne cu atâta aer deloc măsurat potrivit și primenit pământului din numele meu?

Dacă nopțile mele ar purta fustă dumneavoastră sigur cu ochii peștelui ce vă țin loc de lanternă ați potrivi pe furiș o vedere sau două pe sub fusta aceasta sub care o stea aprinde pe alta

Că veni vorba de mâini nu vă gândiți să luați
ce a fost scris se întâmplă se cutreieră iată șanțul săpat
vin apele mari pleacă omul din om
se topește metalul din vasul
glasul
pasul

Dacă nopțile toate ar purta pânză nici greierul nici lăcusta juncul vrabia ori paserea cea mare n-ar suspina
ci numai în grădina zilei ar curăța încălțările cele pe care le lasă uneori Domnul spre priveghiul secundei

de aceea îți scriu
nu cumva să te uit