ne priveam amândoi într-un lac de cleștar,

sălciile suspinau la maluri;

aș mai plânge din nou, dar ar fi în zadar,

te-am pierdut printre ani – printre valuri.

ne odihneam regăsiți sub teiul bătrân,

din flori îți împleteam o cunună;

flori muritoare – nemuritoare rămân

sus pe cer – și Luceafăr și Lună.

lacrimi se alunecă șuvoi pe obraz,

amintindu-mi de întâiul sărut;

inima freamătă de atâta necaz,

noi te-am pierdut, te-am pierdut, te-am pierdut.