agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-06-05 | |
Se admira in oglinda...dorea sa vada ceva nou, dar nu gasea nimic schimbat,si supararea isi facea loc in sufletul ei...sufletul ei ce odinioara era curat...
Privea..incercand sa inteleaga de ce imaginea o insela atat de crud, de ce arata numai exteriorul...de ce nu o arata goala...de ce pielea trebuia sa o imbrace, sa o sufoce?....creierul ei incerca sa gaseasca solutii, sa caute in coninuare...asemeni romanticilor, ce cautau floarea albastra. Atunci ii veni ideea eliberatoarea....dupa parerea romanticilor,cautarea era esentiala, ei stiau ca vor incerca o viata intreaga sa gaseasca acea floare, si ca, probabil, eforturile lor se vor adeveri a fi zadarnice...dar asta nu ii oprea....ei considerau ca cel mai important este sa cauti, dar, la fel de important este si cum decurge aceasta cautare, mai bine spus, cum se cauta. Cutiuta in care a incercat sa se ascunda, nu i-a fost de nici un folos,nici ploaia...nici macar o persoana, in care sa se oglindeasca, unde imaginea sa fie clara, sa nu insele, si goliciunea sa fie frumusete. A incercat, din nou, si din nou...dar rezultatul a fost cel scontat....singuratatea nu a tradat-o, iar cautarile au fost zadarnice... Era ca si cum ar fi avut suflet, crez si chemare de arheolog, care coboara in Valea Regilor pentru a gasi morminte uitate....morminte care ii vor aduce bucurie in suflet, care ii vor potoli setea de necunoscut si care il vor ajuta sa spere...un sfarsit, de acum mii de ani, care sa ii acorde privilegiul unui nou inceput. Dar soarta i-a fost potrivnica....mormintele s-au ascuns, blesteme puternice s-au abatut asupra celui ce a incercat sa tulbure linistea sfanta care guverna imparatia tacerii si a uitarii... Uitarea de sine...cea care ar fi fost binecuvantarea...Oare ce i-ar ramane acestui arheolog, decat sa isi cladeasca propriul mormant....sa isi construiasca propriul sfarsit....pentru a acorda altuia, asemeni lui, privilegiul unui nou inceput...cel pe care il diviniza, dar pe care nu il putea ajunge. Privea acea cutie minuscula, care a incadrat-o perfect, unde nu s-a evaporat, si unde era intuneric...fara umbra de lumina,fara tacerea oribila a vocilor abrupte... Se lasa incet inserarea peste piramide...lumina difuza arunca scantei in parul ei negru...oglinda nu ii mai oferea nici o imagine, cruda sau adevarata...era timpul....timpul sa priveasca realmente in oglinda....dar oglinda se sparse, iar cioburile devenira secunde, minute, ore zile, pe care ea trebuia sa le parcurga pentru a sfarsi....pentru a darui un inceput....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate