Ascultă vântul prin sălcii,
Bătând ceasul nemuririi noastre.
Un alt viitor se așterne la picioarele Fecioarei de Lut,
Un viitor cu lacrimi uscate înainte de a se naște.

Și dacă te-ai întrebat vreodată
De ce sunt așa de singur și ireal,
Privește-mă mai bine,
Și ai să zărești, în colțul irisului
Făptura diafană a unui necunoscut izvor,
Promisiunea implacabilă a zilei de mâine.

Fericirea e fructul propriilor noastre vise.
Trecutul e o părere.
Viitorul e o iluzie.
Prezentul n-a existat, și nici nu va exista vreodată.


Leiden, 16 decembrie 2001