iti ridici pleoapa grea
si ea, se loveste de sufletul meu
in care lacrima ta nu mai incape...

si nu mai doare inima-mi faramitata in palma,
in pulbere fina de sticla.

si nu mai doare soapta ta,
spanzurata de buze-mi.

si nu mai dor umbrele de brate-mi
ce se frang in privirea ta,
inaltand coloane de scantei verzi.

si nu mai doare ochiul tau in amurg
ce mai minte cu zambet insangerat.

nu ma doare trupul tau de nisip,
odata scaldat de valuri tanguitoare,
cand eu, cu genunchi-mi infipti in orbite,
ma inchid,
intregindu-ma intr-un cerc de fum...