agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-22 | | Înscris în bibliotecă de error
Ne urcasem cu totii in autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent, N-avea fiecare locul säu, Dar ne gândeam cä o sä aibä, Era primävarä, Venea vara, Se dezghetau drumurile, Puteai sa mergi cu gulerul cämäsii descheiat, Se dezghetau drumurile, Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi, Pe care nu le mai cântasem de multä vreme Si unii din cauza vitezei, Care-i îmbäta, Altii cu o tandrä ironie, Am inceput sä zicem, sä cântäm Cä autobuzul nostru E cel care dezgheatä Drumul pe care mergem. Pe directia aceea spre munte, Spre marele munte, Nu mai mersese niciodatä un autobuz, Numai turisti particulari, Numai nebuni ocazionali. Asa cä ne interesa destinatia, Ne ajungea bucuria Cä mergem cu totii spre marele munte. Soferul era tânär, Conducea pentru prima oarä Un asemenea autobuz. Fusese ajutor de sofer, Lucrase mult si cinstit, Dupä cum mergea, dupä cum frâna, Era färä îndoialä cel mai bun sofer Dintre toti soferii nostri, Ästa conduce exceptional, strigam noi, Ästa-i omul care ne trebuie Si el dädea din mânä cu modestie Rugându-ne sä nu-l mai läudäm. Cä-l încurcäm la condus. În fond e autobuzul dvs., Eu sunt al dvs., M-ati ales sä conduc autobuzul, Asta-i treaba mea. Noi am aplaudat, chiar si aceastä lepädare, a lui, De laudele noastre. Si autobuzul mergea mai departe Si-n diverse localitäti, în care ne opream Multi urcau Si nimeni nu mai voia sä coboare. Era un autobuz unic Nu mai exista asa ceva în împrejurimi. Rämäseserä-n urmä troleibuzele agätate De reteaua electricä Si lipsite de orice independentä, Tramvaiele înghesuite între sine Si aceeasi retea. Autobuzul nostru se încärcase înspäimântätor, Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun, Soferul conducea exceptional, Nimeni nu conduce mai bine ca el, Strigam noi Si el dädea moale din mânä, Si noi strigam iaräsi. Lasä frate, lasä modestia la o parte, Dä-o dracului de modestie Noi, care n-am avut niciodatä posibilitatea Unui asemenea drum, Stim valoarea lui adeväratä, Esti al nostru, Esti dintre ai nostri, Rämâi intre noi, Bravo, Ura, Si el nu mai putea sä ne opreascä, Trebuia sä fie atent la drum, Iar noi eram prea multi Si începuseräm sä-l incomodäm, Stäteam claie peste grämadä în autobuz, Dar uneori îi blocam o mânä sau un picior, Pânä cd câtiva meseriasi L-au rugat sä opreasca pentru câteva minute Ca sä-i facä o cuscä de protectie, Sä nu-l mai incomodäm la condus, Dar sä-si ia si nevasta lângä el, Au zis altii, Cä drumul e lung si se plictiseste omul. Si uite-l acum în cusca lui de protectie, In cabina lui blindatä! Ce hotärât conduce, A dat drumul si la muzicä, se aude în toatä masina o muzicä eroicä, Pe care o întrerupem noi din când în când Cu cântece despre el si de drumul nostru, Si hai, mä, sä fim atenti si cu nevastä.sa, Cä si el e om. În autobuz vara e cald Iarna e frig, Drumul continuä, Am început sä obosim, nene soferule, opreste, Sä ne odihnim si noi. Sä te odihnesti si dumneata, Cä n-o fi foc, Dar el nu mai aude, el conduce, Si-ntr-adevär, conduce exceptional, E cel mai bun, strigäm toti, Dar ne e foame, Pentru cä n-am mai oprit demult, Si-avem nevoie si noi De pâine, de apa, de un rägaz, Probabil c-am început sä-l si enervämCu mofturile noastre Setea, foamea, somnul, Geamurile autobuzului nu mai existä demult, Pe ele au särit cei ce n-au mai pututu suporta, Usile au ruginit si nu se mai deschid, Si soferul conduce autobuzul Din ce în ce mai nervos, A început sä facä si accidente, Stau si el si nevastä-sa cu mâinile pe volan, Marile piscuri îi cheamä, Mai e putin combustibil, Am intrat pe un fel de linie feratä Vecinä cu drumul, Dupä ce ni s-au spart cauciucurile Si dupä ce soferul a därâmat Cu lovituri de autobuz Case si biserici, Sate si orase, Începem sä coborâm, Si bineînteles cä viteza creste, Asa e la orice coborâre, Viteza creste, Nu mai e nimeni în autobuz, Unii au murit, Altii au fugit, Altii ne-am uscat de foame si de sete, Altii am înghetat de frig, Muntele e tot mai departe, Dar autobuzul coboarä Halucinând pe linia moartä De cale feratä, Si numai ei doi, Soferul si nevastä-sa, În cabina blindatä, Se uitä doar înainte, Nu mai stiu pe cine conduc si unde se duc, Si de ce se merge cu viteza präbusirii, Când excursia începuse atât de frumos Cätre marele munte. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate