suntem doua picaturi de ceara
care ard in istoria lumii noastre de creta
ce se sterge,sub darnicia topitului timp;
uneori inflacaram o geana de lumina
in surasul mirat al unei nopti ce ne curge prin vene,
ca un sange verde,coborat din valuri de stejari;
cand luna pleaca spre soare,
ne stingem inefabil,
ne contopim cu alte picaturi de ceara, in aceeasi lume de creta...
si totusi...ar fi greu sa cred ca am ars vreodata impreuna...