Un om vorbea cu o parte din sine.
Unde esti ?, ii spunea, unde esti ?....
De ce atunci cand ma-ntorc catre tine
Te risipesti ca un fum ? Unde esti ?

Un om isi certa o parte din sine
Anima, ii spunea, unde pleci ?....
Dar lumina prabusea castelele sale
Nu dansau decat frunze pe dalele reci

In departari sclipea o gradina.
Rozele ei luau foc in amurg.
Pallas Atena trecea mandra paraul
In armura, calare pe calul sau murg.

Bufnita clipea cu ochi lenesi. Rubinul
Stralucea vioriu, bob pe clont.
Anima, unde-i cupa cu vinul ?
Plumbul cupei topit era glont.

Drumul omului catre zei era lung.
Anima il chema, ratacise cararea.
Seara cadea, de matase si plumb.

Se oprise in insula verde-a poienii.
Drumul respira tot mai greu.
O carare la dreapta si una la stanga,
Si in sus bolovani dintr-un alb minereu.

Un om isi pierduse o parte din sine,
Pe cand Pallas Atena trecea un parau.
Jumatate de om respira pe coline
Dar inca urca, poticnit si zvacnind.

Anima, ii striga, anima mea !
Dar puterile ii slabeau tot mai mult.
In gradina se-aprinsesera globuri de nea

Bufnitei ii fu mila de dansul.
Se intoarse din zbor si lovi.
Prefacandu-l pe loc intr-o broasca
Si atunci cerul tacu si privi.

Anima, se mai auzea doar ecoul
Repetat la o mie de pasi
In tacerea finala, rotunda ca oul.