Caderea pana la ultimele seminte de indoiala.
Transportatori de piatra
cu gatul amortit de dulceata prafului de stanca proaspat scobita.
Femei albastre,
piloni sidefii dansand pe umerii goi ai jivinelor razbunatoare.

Cerebratule, de ce iti simt aroma plina de intuneric, fara sa pasesc in afara ta?
Incheiat la toti nasturii pipai extremele norilor alcatuiti din sange,
sudoarea incinerata
de sabiile templarilor decazuti.

Transportatori de piatra funerara,
cu corabiile scufundate sub limitele fulgilor de apa verzuie.
Femei albastre,
zeloti aprinsi de focul mainilor insangerate,
dorinte comune,
dansand pe picioarele celui care ne rapeste solutii.

Aiur, de ce iti simt mirosul cu ochii, mai mult decat cu mintea?
Asa vrei tu sa ne spunem sarutul de reintoarcere,
in aburul archonilor, in umezeala dezmembratei caderi de pe pamant?
Alunga-ti orbitele intinse spre margini si lasa-ma sa parasesc gaurile cosmice.

Transportatori de piatra neinceputa,
fulgere globulare, halucinante intruchipari ale singuratatii colective.
Cerebratule, invarteti pasii in jurul meu sa ajungi sa ma recunosti.
Suflul tau fierbinte,
umbrele invartosate ca o platosa pe braul tau sclipitor,
dogoarea ghetarilor zdrobiti vin sa ma intampine.

Toate nasterile tale sunt in mine.
Eviscerate, arse, dogorind tristetea multiplelor constiinte.
Sunt cel ce-ti aduna toti pasii intr-o singura saritura.
Verdeata imaginilor triste nu e ceea ce simt in momentele spintecarii ploilor de vara.
In numele nostru, ajuta-ma sa-mi regasesc calea.