VIS DE IARNÃ
Măturasem târziu
în albii fulgi de zăpadă
Numele tău.
În oameni de-omăt
ce se nasc dintr-o stea
căutam cu un suflet prea nins
Soarele meu.
Pe sub clinchet de brad
scârțâiam în pași adormiți de cu vânt;
căutam un alb insolent
să te cânt.

În oase-mi se lasă un dor,
din pământ...
Să mă chemi
pe umeri de reni
să te-alint.

În visul ce ninge iubire în noi
troienele fac trecători
peste timp.
munții se pleacă,
văile cresc,
copacii se-ngroapă,
stelele albesc...
până și fulgii de-omăt
ne iubesc !