eu eram necunoscut pe atunci,
nu pictam,
nu scriam,
nu ieseam din formate,
ea, insa, era faimoasa
pentru felul ei de a fi,
pentru frumusetea ce o degaja,
pentru parfumul ei,
pentru prezenta ei.

ne-a facut cineva cunostinta
la capat de drum,
am cules soarele in palma dreapta
si i l-am facut cadou,
iar curcubeul i l-am facut
siragul cel mai stralucitor
pe care l-a purtat vreodata l-a gat.

ma amuza cu tot ce facea,
ma imbratisa
si tot ce as mai fi vrut
ar fi fost
acele cuvinte de nerostit
decat amantilor, la ceasuri tarzii,
dar nu mi le-a spus niciodata.

nici nu o pot condamna,
fiecare poezie are unul
sau mai multe versuri in minus,
asa ca mi se pare normal acum
sa fi avut si ea ceva lipsa,
dar atunci nu am inteles-o
si am parasit-o.

eram copii, sau aproape,
ce stiam noi?

daca va citi vreodata poezia asta
si va va spune de ea,
sa nu ii spuneti niciodata
ca este a mea.

niciodata...

niciodata nu va sti...