Pe câmp în zăpada înroșită,
Lupii îmi mănâncă un picior;
L-am dat de bunăvoie
Căci după tine oricum nu mai alerg.

În schimb fiarele m-au învățat să urlu
Și voi cânta astfel într-una, mereu
Și mai tare, și mai gros, obsedant, grețos
Pentru a-ți aduce ție aminte monstruos
Cât mă doare pierderea ta și-a piciorului acum abstract.

Instinctul de bestie îmi spune să lovesc
Ca un taur, să mă las orbit de lovituri
Pentru ca apoi, în frenezia durerii, să mă dobori
Să te am pe veci, eu tăiat, sfărâmat și consumat,
Festin al dragostei barbar ca cel ce-am fost cândva.
Dar n-o fac. N-ai acest drept. Nu azi.
Azi specialitatea casei e suflet în sânge pietrificat.