agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-03-23 | |
Iubitule, am să-ți spun o poveste...
Care începe cam așa: a fost odată un el și o ea. O ea... Frumoasă precum luna, în noapte strălucea deși era aievea un vis mi se părea frumoasa ei făptură din rai parcă venise căci fata se născuse din mare și din vise. Un el... Frumos ca un luceafăr ce din celeste lumi jos pe pământ ajunse, atras de-a lui minuni. Un chip frumos sculptat pentru etern' căci parcă înviase statuia lui Rodin. Un el frumos și o ea frumoasă, alergau de mână prin iarba de mătase. Era o dulce vrajă, nu adia nici vântul se auzea in tăcere cum respira pământul. În jur prin cele ierburi, de strajă licurici ținând lumini aprinse, ca niște bravi voinici. Maci roșii, albăstrele, firave sânziene, trezite-n miez de noapte căscau încetișor era o dulce vrajă ascunsă în poiene pluteau în noaptea albă îngerii lui Amor. Un EL si-o EA. Eterna lor poveste. Frumoși ca doi luceferi, ce se iubeau orbește. O ea cu păr de aur, cu gene lungi și dese cu pielea ca și jadul, o piatră din poveste. Ce ochi, două smaralde, te lasă fără glas si câtă armonie în trupul ei gingaș. Un el, un mândru june, înalt cu piept vânjos cu umerii puternici și brațul musculos. Cu ochii două stele, ce emanau văpăi albaștri ca azurul și glas fermecător. E trupul lui iubire si glasul lui e dor Privirea e dorintă și trupul lui e gol Era o provocare cu-o tainică chemare În noaptea cea adânca era ca zeul soare. O ea de tot frumoasă, cu trupul ei ales Părea o floare albă, căzută din cireș În voaluri și mătăsuri era învăluită Era frumoasa lună în fată-nchipuită. Când se-ntâlniră deși nu era vis Păreau două făpturi venite din paradis. În ochii lui iubirea pe ruguri se-nălța Ardea în el dorința și fata înțelege Că-n noaptea asta mare, ceva se va petrece. Iar iarba-nrourată era ca o chemare Și voaluri și mătăsuri cădeau în graba mare Și trupu-i de fecioară, părea floare de crin Privi cam trist băiatul și se gândi puțin În brațele-i vânjoase, o floare de cireș Simțea cum se topește ca și cuvântu-n vers O caldă-mbrățișare și un sărut divin Pășeau pe drumul dulce, pașeau către sublim În valuri înspumate, cânta vrăjindu-i marea Simțeau în ei dorința, îi ascultau chemarea Pătrund în a ei lume, magia îi cuprinde El strânge-n brațe trupul, iubitei lui plăpânde Și ocrotiți de valuri, si-n a iubirii mreje Nu-i nimeni să-i despartă, ori să îi deranjeze. Ea plăpândă și măiastră ca o pasăre albastră Buze lacome, fierbinti, sânii ce te scot din minți El cu tainice atingeri, trupu-i face să vibreze Gura lui e însetată și-are simțurile treze Când in brațe o cuprinde, ei se-ascund ușor în valuri Și în ploaie de săruturi o aduce lin pe maluri Și în iarba care plânge, el o culcă-ncetișor Trupul lor devine unul, îi curg lacrimi lui Amor. Când privind din ceruri înalte, și văzând cum fata geme Înțelese însuși zeul ce se-ntamplă în poiene. Înflorise iar iubirea,iar intre un el și-o ea Nu-nteleg însă eu frate, de ce zeul nu râdea?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate