Poate ca vreau prea mult,
Poate fac prea puțin,
Poate ca nu ascult
Golul linistii mele.
Fiindca clipele-s prea grele.
Să-l văd și să-l aud,
Să-l schimb în roz din nud,
Să-mi bată timpanul a inimă.
Să știu să prefac dovleacul în caleașcă,
Să pot să schimb viața într-o ceașcă
De zahăr.
Și să înot prin ea,
Să ma amestec și să mă indulcesc,
Să zbor alene prin visul ceresc
Și dulce,
S-aud cum zahărul meu curge
În clepsidra vieții.
Și să-mi bată timpanul a inimă.
Să văd zahărul viu și roșu de sânge curat,
Și nu de rană,
Nepătat
De răul vieții mele,
De râul sângerat.
Căci clipele sunt grele.
Și zahărul e rar
În golul liniștii mele.