radacina mea ai cules-o tu
când buzele îti erau aspre de tot
când ai facut focul încet si firesc
iar cu mâinile din piele de maslin
ai pus oglinda mea acolo.
chipul spasmelor mele ardea
se topea încet rasarind în final
petale puternic forjate
rasarind surâsul facut din lut dens, lipicios
jarul se forma dureros în altar, în jurul lui.
oglinda se coscovea
iar tu
umil si blând
puneai cheratina de opal
în dospirea încruntarilor mele
bobi marunti si aprinsi se legau, desprinsi
în degete si talpi
în ochii sticlind de lumina
straniu
crepusculul nu se mai închidea.