Scufița Roșie-n pădure,
Micuță, dulce și suavă,
Strângea un cosuleț cu mure
Pentru bunica ei, bolnavă.

Si cum era cam dezbrăcată,
Doar cu maiou și minijup,
Mi se trezi, așa, deodată,
Că iese-n calea ei un lup.

Acesta, ca orice lichea
(Doar era parte bărbătească)
Cum o văzu, se luă de ea
Si se-apucă s-o necăjească:

-Ah, ce-aÈ™ mai face eu cu tine
De-ai fi lupoaică, nu scufiță!...
Dar ai noroc acum, vezi bine,
Că nu mă-ncurc cu o fetiță!

Tu nu ești bună nici pe varză,
C-ai două bube-n loc de sâni
Si picioroange ca de barză
De parcă ai umbla in mâini!

-Vai, ce cuvinte-ti ies din gură!
I-a zis Scufița, dându-i sfat:
Jupâne lup cu coama sură,
De ce nu ești...civilizat !

Si-n situația precară,
Un vânător din apropiere,
A tras si...poc! spurcata fiară
Fu readusă la tăcere...


......................


MORALA-i spusă foarte bine
De vânător când bea vreo dușcă:
-Civilizația...hâc!...mai vine
Chiar si pe țeava de la pușcă!