și-a fost o dată azi,
cu ochi și buze de clipe
ce-au născut un mâine
cu ore și limbi de măsurare.
Dar mâine-le, pierdut în extaz,
s-a metamorfozat în...
poimâine.

Când a fost azi,
ți-am învățat ochii
mâine-le a venit
călare pe gustul cafelei ce m-a trezit
amețindu-mă alcoolic de real.
și-am uitat, atunci, că azi
s-a transformat în mâine:
un mâine cu aromă de azi.
și nu știam că mâine se va fi făcut ieri
prin adieri nesimțite.
dor cumplit.
că azi-ul se va fi sfârșit.
Nu știam că va exista ieri,
Nu știam că ieri este mai dureros decât mâine
Mi-aș fi zis: Carpe diem!
Dar am uitat.

ieri s-a născut în....
Poimâine.
Nu mai știu exact cum ieri, a trecut prin azi,
prin mâine, să ajungă aici, în pomâine.
nu mai știu...
am uitat.

Þi-am dorit buzele
Să-mi mângâie bătăile de inimă
repezi aruncate de pe trambulină.
Am desfăcut zilele trecute într-o săptămână
voi țese o alta, și alta, și alta,
și alta, și alta...
Un joc naiv cu timpul, prea scump plătit.
Ca o șeherezadă înainte de moarte
Mă vei cruța oare ?
Nu va mai exista luna viitoare
va exista ceva
pe care nu-l pot măsura
în cuvinte,
în palme mângâind obrazul,
în suflete șoptind extazul,
în degete sărutate,
în ochi priviți,
în lacrimi șterse,
în azi și mâine
și poimâine
și săptămâni
și luni
și timp...

dar

voi supraviețui?
profan sau sacru
până poimâine
până mâine
până azi
până la tine-n suflet.