sigur ca ma port ciudat
uite, mi-am reinventat doua contururi de hartie
ma misc sacadat, cum zici, artificial
asa, asa, ciudat
cand intr-unul, cand cu altul
ii construiesc cocorului origami
trei perechi de aripi
ii dau drumul de la etajul superior
la piept
e un spatiu la fel de mare
unde coboram si urcam mereu
si nu mai stiu de care parte a mea sunt eu
mie mi-am pus un nume de padure
altuia i-am spus barbat,
astuia, copil
sigur, asa cum spui, sunt un ciudat
de la un timp am ajuns atat de straniu
incat si pietrele rad de mine
cand ma impiedic in ganduri
si anii
isi rad in barba, isi dau coate, sarmanul, chicotesc
sunt jalnic, sunt o umbra de hartie,
un puf amar de papadie,
o rafala de vant expirata
un orb si-un mut casabil
facand piruete haotice
pe-o scandura, intr-un piept de jucarie.
da, zic si eu ca ma comport ciudat
mai ales pentru ca nu iubesc carnea si sangele
chiar tu mi-ai spus sa-mi las grijile
ca ranile acelea sunt suc de rosii,
fleasc,
ai grija, zambeam, cu-acei soldatei
sa nu-ti devina cumva de plumb
la marginea abrupta a unui lan de porumb
uite, nu mai vorbi cu mine daca-s ciudat,
s-ar putea sa se ia si cine stie
ce ciorba s-ar naste de-acolo,
mai bine scuipa-n san si tu
doamne-fereste
cand cad in genunchi, in unghiul disperarii
si nu mai stiu incotro sa ma rog
sa fiu si eu normal o data,
sa-mi intorc pupilele dinspre mine spre viata
fiindca stand asa, orb si de hartie
cu mana intinsa spre oricine
sa nu mai apara vreo sabie nevazuta
care sa-mi despice sufletul
cu palma cu tot.