uneori ceea ce imi lipseste
este ca nu imi reprosezi
de ce nu urc pe o scara de vise
spre norii ochilor tai
sa sterg cu batista sufletului meu
lacrimile ploii ce ia nastere mereu,
la fiecare gand de neiubire,
la fiecare necuvant rostit,
la fiecare poveste netraita.

iluzie sa cad in lacul albastru,
cu aripile de plumb frante,
iluzie sa pot zbura fara ganduri,
si tot ce mi-a ramas in memorie
sunt cantecele tale de leagan
cand ma purtai in brate,
fiinta nenascuta.
am fost copilul tau,
sunt copilul si barbatul tau,
dar cum sa iti aduc poiana de stele
cand stelele sunt tot ce mai port in ochi?

uneori, ceea ce imi lipseste
sunt fructele magice ascunse-n sarutul
buzelor tale de catifea
peste destinul meu
poetic.