agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-08-09 | |
Se sparge aerul din jur cazând însusi în sine
Si cosmosul de-un astru se mai tine Un ultim martor obosit a tot ce-a fost odata Când infinitul fu copil cu soarta-i minunata Când cântece de îngeri razbeau prin golul necreat Creând al lumii centru din visul nesperat… De-atunci timpul s-a scurs de sub eternitate Scrutând viclean din zbor a anilor singuratate Lasând în urma-i nemilos noian de vise îngropate Din minti ce s-au voit cândva eliberate Care-au ramas doar umbre alergânde Pe-ale nemuririi neîmplinite unde Si înca mai pastreaza-n margini nestiute Memoria vietii lor legate de-o virtute Salvarea fu mereu o stea îndepartata Zâmbind amar la lumea condamnata Si greu i-a fost celui ce-a reusit, Din hieroglifa cerului nedeslusit Sa-si afle calea catre-al vietii astru Sa-si umple golul din sufletul albastru Efortul sau zadarnic s-a-ndreptat Sa scoale omenirea de pe-al mortii pat Ce fara cunostinta-n furia sa nebuna Zace înlantuita în propria furtuna Si tot ce mai clipeste în inima mea E amagire,e fericirea de a te vedea, E bucuria de-ati sopti cu dor Nepuse laolalta cuvinte de amor Crezând ca astfel ma voi izbavi Ma-nsel amarnic,iubirea ma va otravi Caci nu mai are raza nevazuta Fiind demult din Rai pierduta Si de-atunci prin gropi adânci, Orbecaim loviti din plin de-a sortii lanci În schiopatarea-ne prin viata de nimic, De mii de ani ne chinuim zadarnic S-ajungem a vedea Lumina creatoare Sa dam un sens clipei muritoare Patruns-a cineva oare vreodata A gândurilor noastre cale-ntortochiata Pâna la nimbul de-adevar ascuns Care apare-a fi mereu de nepatruns? Care ne lumineaza clipe cu idei marete Ca sa orbim iar secoli ce par sa ne învete Ca pâna când vom nascoci doar teluri egoiste Si vom purta razboaie în schimbul unor vise Nu vom putea razbate spre ce-i de nepatruns Nici vom scapa de întrebari fara raspuns Ne zbatem într-o mare-ntinsa Închisi pe-un strop ce viata tine-aprinsa Si daca va fi sa se deschida vreodata Nu ne va coplesi patrunsa deodata Atâta libertate,atâta adevar suprem Si vom mai sti atunci cine si unde suntem? Si toate-acestea fost-au cugetate În visul unui om ce-acum poate-i departe Poate chiar el anina cu spiritu-i cel vesnic O ultima lumina uitata într-un sfesnic, Un soare singuratic prin galaxii pustii Sau poate ca rapus,sau resemnat se-arata În noaptea nepatrunsa pe-o roca înghetata Si-asteapta sa se termine-n sfârsit Ca iarasi sa renasca de unde a murit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate